marți, 10 mai 2016

...unii pot, alţii nu?

Articolul îşi are baza la o situaţie identică, dar care are abordări total diferite. Două companii de transport public, cea din Cluj, respectiv cea din Iaşi au anunţat că au demarat procedurile pentru achiziţia de autobuze. Până în acest punct, totul este la fel, este vorba de autobuze în general. În condiţiile impuse în dosar, apar diferenţele majore între viziunile cu privire la transportul public.

Anul 2016 e oricum an electoral, iar cine ştie ce are de făcut, probabil se foloseşte din plin de planurile de viitor. Anul 2016 ar trebui să fie şi un început pentru o dezvoltare durabilă, care să includă cetăţenii, infrastructura, dar şi protecţia mediului înconjurător.

Ce aleg cele două oraşe?

Clujul anunţă un plan pentru următorii ani, până în 2020 urmând să achiziţioneze 30 de autobuze electrice, 10 chiar din acest an. Prin acest plan se urmăreşte ca anumite zone să scape de poluarea excesivă din prezent, fiind vizate 4 rute care să devină 100% ecologice. De unde provin banii pentru achiziţionarea celor 30 de autobuze? Planul indică ca sursă de finanţare fonduri date de statul elveţian, fonduri europene nerambursabile, fonduri de la Guvern şi abia apoi de la consiliul local.



Iaşul a demarat licitaţia pentru 8 autobuze diesel, care să polueze, varianta autobuzelor electrice nefiind luată în calcul. Bine măcar că autobuzele vor fi noi, varianta iniţială(autobuze second hand) fiind deconspirată de presa ieşeană şi abandonată mai apoi. Din păcate, sursa de finanţare este bugetul consiliul local.

Iată cum acelaşi lucru este văzut diferit în două locuri diferite şi e păcat că unii parcă nu vor...sau nu pot!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu